Comunicat de presă - 1 noiembrie 2011

Date privind evoluţia virozelor respiratorii şi a pneumoniilor în săptămâna 24 octombrie - 30 octombrie 2011:

Din prelucrarea datelor  primite de la medicii de familie si din unităţile sanitare publice şi private  (procent de raportare peste 96.08 %) rezultă că în această săptămâna am avut o  creştere de 12.02% a cazurilor de viroze respiratorii faţă de aceeaşi săptămâna a anului precedent. Faţă de săptămâna trecută avem o tendinţă de  scădere uşoară de   3.61 %.

 Cazurile sunt forme uşoare şi medii numai un procent de 1,49 % a necesitat internarea in spital.

Fata de media aritmetică a ultimilor 10 ani se constată o creştere  de 22.14% ,  iar faţă de maxima cazurilor din ultimii zece ani au fost confirmate mai puţine cazuri noi de îmbolnăviri cu 16,96%.

Nu au fost raportate cazuri multiple sau focare in unităţi şcolare şi nici număr mare de absenteism.  În urma analizei datelor rezultă că 31.61 % dintre bolnavi provine din grupa de vârstă 5-19 ani.

Datele au fost prelucrate în urma unui procent de raportare de 96.08 %, faţă de minimul cerut de 80 % de Ministerul Sănătăţii.

Am consemnat o perioadă fără lipsă de activitate gripală, adică morbiditatea cazurilor înregistrate se află în intervalul aşteptat şi nu există dovada circulaţiei virusurilor gripale  ( cazuri confirmate cu laboratorul -  Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Gripă Bucureşti).