Direcţia de Sănătate Publică Covasna marchează în perioada 1-7 August 2019, Săptămâna Mondială a Alăptăriişi organizează campania cu sloganul: Informați părinții. Promovați alimentația la sân! Acum și pentru viitor! Campania are ca obiectiv general asigurarea unei nutriții optime a copiilor până la vârsta de 24 de luni, iar ca obiective specifice în acord cu obiectivului OMS, creșterea la 50% a copiilor alimentați exclusiv la sân în primele 6 luni de viață, până în anul 2025.
Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Covasna celebrează Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei, în data de 28 iulie 2019. Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei (ZMH) este un eveniment anual, cu atenția mondială îndreptată asupra grupurilor de pacienţi şi persoanelor care trăiesc cu hepatită virală. Este o oportunitate globală de a sensibiliza şi de a induce o schimbare reală în prevenirea bolilor şi a accesului la testare şi tratament.
Direcţia de Sănătate Publică Covasna celebrează în data de 26 iunie 2019, Ziua Internaţională de Luptă impotriva Consumului şi Traficului de Droguri, şi organizează, în perioada 26 iunie – 19 iulie 2019, Campania IEC cu sloganul „În primul rând, ASCULTĂ” şi mesajul-cheie „Să îi asculţi pe copii şi tineri este primul pas pentru a-i ajuta să crească sănătoşi şi în siguranţă”.
În ultimele zile ne confruntăm cu temperaturi deosebit de ridicate, acest fapt făcând necesare câteva măsuri suplimentare. Aceste măsuri au fost propuse de Ministerul Sănătăţii Publice şi se referă, pe de o parte, la instituţiile proprii – unităţile de primire a urgenţelor şi staţiile de ambulanţă – iar pe de altă parte se referă la măsurile preventive pe care trebuie să le adopte populaţia.
Direcţia de Sănătate Publică a județului Covasna desfășoară pe perioada lunii iunie 2019 campania de informare-educare-conștientizare cu tema LUNA NAŢIONALĂ A INFORMĂRII DESPRE EFECTELE CONSUMULUI DE ALCOOL. În parteneriat cu asociația ALIAT-Alianța pentru Lupta Împotriva Alcoolismului și Toxicomaniilor, în data de 5 iunie, se va organiza ZIUA NAȚIONALĂ DE TESTARE A CONSUMULUI DE ALCOOL.