Obiectivele campaniei ”Prin prevenție, sănătate pentru toți!”:
-
Creșterea gradului de informare și a conștentizării în rândul populației generale cu privire la importanța accesării serviciilor preventive
-
Creșterea nivelului de responsabilitate în rândul personalului medical implicat preponderant în oferirea de servicii preventive cu privire la importanța acordării serviciilor preventive disponbile, tuturor cetățenilor.
Grupuri țintă și mesaje cheie:
-
Populația generală (”Întrebați-vă medical de familiei despre serviciile preventive!”)
-
Medici de familie, asistenți medicali comunitari, mediatori sanitari, medici, stomatologi și asistenți de medicină școlară; personalul medical în ansamblu (”Informați-vă pacienți cu privire la serviciile preventive”)
Acoperirea universală cu servicii de sănătate - (En. Universal Hea lth Coverage – UHC): asigurare a accesului tuturor persoanelor la servicii de promovare a sănătății, de prevenirea îmbolnăvirilor, curative, de recuperare și paliative de o calitate suficientă astfel încât să fie eficiente, menținând în același timp o povară financiară cât mai scăzută în rândul populației în urma accesării acestor servicii1. Această definiție încorporează trei obiective principale:
-
Echitate în accesul la servicii de sănătate;
-
Calitatea serviciilor de sănătate și
-
Protejarea populației împotriva riscurilor financiare.
Motivația alegerii, de către OMS, pentru al doilea an consecutiv, a temei pentru ZMS acoperirea universală cu servicii de sănătate:
-
Cel puțin jumătate din populația lumii nu este acoperită cu servicii esențiale de sănătate
-
Aproximativ 100 de milioane de persoane sunt împinse dincolo de limita sărăciei extreme (definite ca traiul cu mai puțin de 1.9 dolari americani/zi) ca urmare a cheltuielilor cu serviciile de îngrjiri de sănătate
-
Mai mult de 800 de milioane de persoane (aproximativ 12% din populația lumii) cheltuiesc cel puțin 10% din veniturile gospodăriei pentru plata serviciilor de îngrijiri de sănătate.
Prezentarea succintă a serviciilor preventive menţionate în contractul cadru al CNAS*
-
Serviciile preventive pentru copii pe grupe de vârstă şi sex. Consultaţiile preventive sunt consultaţii periodice active, oferite persoanelor cu vârsta între 0-18 ani şi au ca scop identificarea şi intervenţia în tulburările de creştere şi dezvoltare şi în riscurile modificabile specifice pe grupe de vârstă şi sex
-
Consultaţia preventivă a nou-născutului la externarea din maternitate şi la 1 lună
-
Consultaţia preventivă a sugarului la vârsta de 2 şi 4 luni
-
Consultaţia preventivă a copiilor la vârsta de 6, 9, 12, 15 şi 18 luni
-
Consultaţia preventivă a copiilor la vârsta de 2 ani, 3 ani, 4 ani şi 5 ani
-
Consultaţia preventivă a copiilor la vârsta de 6 ani, 7ani, 8 ani şi 9 ani
-
Consultaţia preventivă a copiilor la vârsta de 10 ani, 11 ani, 12 ani, 13 ani, 14 ani, 15 ani, 16 ani, şi 17 ani.
-
Serviciile preventive pentru adulţi asimptomatici Consultaţia de evaluare a riscului individual la adultul asimptomatic are ca scop identificarea şi intervenţia asupra riscurilor modificabile asociate afecţiunilor cu pondere importantă asupra poverii îmbolnăvirilor: boli cardiovasculare şi metabolice, cancer, sănătatea mintală, sănătatea reproducerii. Evaluarea complexă a riscului individual în funcţie de vîrstă/sex se realizează prin consultaţie şi /investigaţii specifice consemnate în riscogramă.
-
Consultaţii preventive de evaluare a riscului individual a adultului asimptomatic cu vârsta între 18 şi 39 ani
-
Evaluarea comportamentelor cu impact global asupra sănătăţii (stilul de viaţă)
-
Evaluarea Riscului Cardiovascular
-
Evaluarea Riscului Oncologic
-
Evaluarea riscurilor privind Sănătatea Mintală
-
Identificarea unor riscuri semnificative legate de sănătatea reproducerii
-
Consultaţii preventive de evaluare a riscului individual la adultul asimptomatic cu vârsta de 40 de ani şi peste
-
Evaluarea comportamentelor cu impact global asupra sănătăţii (stilul de viaţă)
-
Evaluarea Riscului Cardiovascular (RCV)
*Anexa Nr. 2B din Ordinul nr. 397/836/2018 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2018 a Hotarârii Guvernului nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii si a Contractului-cadru care reglementeaza conditiile acordarii asistentei medicale, a medicamentelor si a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anii 2018-2019
Ziua Internațională a Sănătății - Infografic