Sănătatea mintală reprezintă o stare de sănătate în care individul își realizează abilitățile, poate face față tensiunilor normale ale vieții, poate lucra productiv și este capabil să contribuie la dezvoltarea comunității.
Pentru cetățeni, sănătatea mintală este o resursă care le permite să își realizeze potențialul intelectual și emoțional, să își găsească și să-și îndeplinească rolurile în viața socială, școlară și profesională. Pentru societăți, sănătatea mintală bună a cetățenilor contribuie la prosperitate, solidaritate și justiție socială. În schimb, lipsa sănătății mintale impune costuri și pierderi multiple, cetățenilor și sistemelor sociale.
Înțelegerea sănătății mintale, atât pentru pacienți în mod individual, cât și pentru familie, precum și pentru autoritățile publice, depinde și de existența unui diagnostic precis și coerent. Identificarea și promovarea celor mai bune practici de diagnostic precoce al bolii mintale este necesară în vederea optimizării utilizării intervențiilor în stadiile timpurii, în care sunt cele mai eficiente. Prin diagnosticări și intervenții precoce s-ar putea întârzia progresul bolii către stadii avansate, obținându-se astfel o amânare a instituționalizării și o reducere a costurilor ridicate generate de îngrijirea terminală (pe termen lung).
În anul 2019, în România, prevalența tulburărilor mintale și de comportament a fost de 2592.3%000 locuitori, în creștere față de anul 2018 când a avut valoarea de 2444.4%000 locuitori.
Tulburarea depresivă majoră este una dintre cele mai frecvente tulburări psihiatrice ale copilăriei și adolescenței, dar din cauza variației simptomelor privind criteriile de diagnostic, această tulburare este adesea nerecunoscută și netratată
Tulburarea depresivă majoră la copii şi adolescenţi este adesea subdiagnosticată, doar 50% dintre adolescenți sunt diagnosticați înainte de a ajunge la vârsta adultă. Este o afecţiune comună, cronică, recurentă și debilitantă, care conduce la afectarea funcționării din punct de vedere educațional, profesional și social. O treime dintre adolescenții care se prezintă la medicul de familie prezintă o tulburare emoțională, iar 14% sunt diagnosticaţi cu depresie.
Direcţia de Sănătate Publică organizează în luna ianuarie campania cu tema - "Solidari în domeniul sănătății mintale!"
Scopul campaniei: creșterea nivelului de informare și conștientizare a copiilor, adolescenților și aparținătorilor acestora, precum și a profesioniștilor din domeniul medical și educațional privind problematica sănătății mintale.
Grupurile țintă ale campaniei sunt: copiii, adolescenții, aparținătorii acestora și profesioniștii din domeniul medical și educațional.
Sloganul campaniei este: „Solidari în domeniul sănătății mintale! Nu există sănătate fără sănătate mintală.”
Obiectivele campaniei:
La nivel județean se vor organiza evenimente de informare despre problematica tulburărilor mintale și de conștientizare a necesității realizării unui management adecvat al acestora.
Ministerul Sănătăţii asigură finanţarea și coordonarea organizării campaniei.