Date privind evoluţia virozelor respiratorii şi a pneumoniilor în săptămâna 17 octombrie - 23 octombrie 2011:
Din prelucrarea datelor primite de la medicii de familie si din unităţile sanitare publice şi private (procent de raportare peste 95.15 %) rezultă că în această săptămâna am avut o creştere nesemnificativă a cazurilor de viroze respiratorii faţă de aceeaşi săptămâna a anului precedent, putem spune că numărul cazurilor confirmate era aproape egal în cele două ani – 1632 cazuri noi în anul 2010, faţă de 1666 cazuri noi în 2012. Faţă de săptămâna trecută avem o tendinţă de scădere uşoară de 10,34 %.
Cazurile sunt forme uşoare şi medii numai un procent de 1,56 % a necesitat internarea in spital.
Față de media aritmetică a ultimilor 10 ani se constată o creştere de 18,8 % (MA a iar faţă de maxima cazurilor din ultimii zece ani au fost confirmate mai puţine cazuri noi de îmbolnăviri cu 16,03%.
Nu au fost raportate cazuri multiple sau focare in unităţi şcolare şi nici număr mare de absenteism. În urma analizei datelor rezultă că 32,90% dintre bolnavi provine din grupa de vârstă 5-19 ani.
Datele au fost prelucrate în urma unui procent de raportare de 95,15 %, faţă de minimul cerut de 80 % de Ministerul Sănătăţii.
Am consemnat o perioadă fără lipsă de activitate gripală, adică morbiditatea cazurilor înregistrate se află în intervalul aşteptat şi nu există dovada circulaţiei virusurilor gripale (cazuri confirmate cu laboratorul - Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Gripă Bucureşti).