Muşcături de insecte, animale sau şerpi

Se apreciază că dintre muşcăturile de animale, cam 80-90 % sunt imputabile câinilor. Boala cu cel mai mare risc, prin incidenţă şi prin imposibilitatea de a o trata eficient, rămâne turbarea (rabia). În lume, mor anual aproximativ 800 de oameni prin turbare. Aceasta este luată, în 25 % din cazuri, de la animalele domestice şi, în 75 % din cazuri, de la cele sălbatice.

Riscul de îmbolnăvire diferă de la un animal la altul: foarte ridicat prin muşcatură de liliac, vulpe, viezure, ras; risc mediu pentru pisicile şi câinii de curte; risc redus pentru pisicile şi câinii de apartament, iepuri şi rozătoare.

Tratamentul plăgii muşcate se face într-un mod similar plăgilor obişnuite: se spală cu mari cantităţi de soluţii dezinfectante şi se panseză steril.

Atenţie: nu se suturează plaga! Se face obligatoriu profilaxia tetanosului!

Muşcăturile de şarpe sunt reprezentate, în marea lor majoritate, la noi în ţară, de cele de viperă. Aceasta injectează venin prin intermediul dinţilor canaliculaţi, situaţi pe maxilarul superior. 

Diagnosticul iniţial se pune pe baza informaţiei date de bolnav şi pe baza semnelor locale: urmele lăsate de cei doi dinţi (muşcătura), din care uneori se pot scurge mici picături sero-sanguinolente. După câteva minute de la muşcătură apare durerea în zona respectivă, precum şi un edem dureros în jurul leziunii care se va transforma într-o zonă violacee, ce se va extinde către rădăcina membrului. Dacă echimoza nu apare în primele 30 de minute, se consideră că vipera nu şi-a injectat veninul.

Semnele locale sunt uneori insoţite şi de semne generale: anxietate, transpiraţii, greţuri, vărsături, dureri abdominale, hipotensiune, tahicardie, mergând până la convulsii, insuficienţă respiratorie acută şi stop cardio-respirator, când există o reacţie anafilactică gravă.

Tratamentul muşcăturii de şarpe începe cu repausul strict al bolnavului, în poziţie culcată, şi imobilizarea segmentului de membru muşcat. Se aplică o bandă elastică, suficient de largă încât să permită circulaţia venoasă şi arterială a sângelui, dar care să realizeze o compresiune limfatică (să permita întroducerea degetului aătător sub bandă). Este contraindicată punerea unui garou: este ineficient pentru sistemul venos şi poate deveni periculoasă pentru sistemul arterial. După montarea benzii, se începe dezinfecţia locală a plăgii, ca în cazul unei muşcături de animal. Dacă este posibil, zona muşcată se răceşte cu gheaţă.

Sunt contraindicate: debridarea şi cauterizarea plăgii, făcute de rutină, precum şi clasica aspiraţie cu gura. Aceasta este, de cele mai multe ori, ineficientă, putând deveni şi periculoasă, dacă există leziuni ale cavităţii bucale. Există însă un dispozitiv pe care unele truse de prim ajutor îl au, numit Aspivenin, care este capabil să reducă semnificativ cantitatea de venin de la locul muşcăturii.

După acordarea primului ajutor, bolnavul este adus imediat la spital, unde se vor lua măsurile de reanimare sau se va aprecia dacă el necesită sau nu ser antiveninos. Se face, de asemenea, profilaxie antitetanică şi tratament cu antibiotice.