În România se fumează zilnic peste 5 milioane de pachete de ţigări, iar aproximativ 85% dintre pacienţii cu cancerpulmonar sunt fumători. Ziua Naţională fără Tutun este marcată, în fiecare an, în a treia joi din noiembrie, printr-o iniţiativă de a atrage atenţia asupra impactului pe care îl are fumatul asupra sănătăţii oamenilor. În perioada 2-13 noiembrie s-a desfăşurat concursul judeţean „Să dăm culoare vieţii… fără tutun!” cu secţiunea arte vizuale – Colaj materiale din natură, ce a avut ca scop menţinerea la un nivel scăzut a consumului de tutun (prevalenţa), reducerea cazurilor de noi fumători (incidenţa) în rândul populaţiei din învăţământul preuniversitar (gimnazial şi liceal). Partenerii implicaţi în desfășurarea concursului au fost Inspectoratul Şcolar al Judeţului Covasna, Direcţia de Sănătate Publică Covasna – Compartimentul de Promovare a Sănătăţii, Asociaţia Uniunea Artiştilor din Transilvania – Apărarea Interesului Social.
Direcţia de Sănătate Publică Covasna, Compartimentul Promovarea Sănătăţii în colaborare cu Dr. Sánta Éva, medic stomatolog şcolar a desfăşurat pe data de 21 octombrie 2015 o campanie de informare – educare – comunicare, programe de educaţie sanitară din cadrul proiectelor educaţionale în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Covasna cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii Orale din data de 12 septembrie la Centrul de Reabilitare și Recuperare pentru Copii cu Dizabilități Székely Potsa Chilieni.
Direcţia de Sănătate Publică Covasna, Compartimentul Promovarea Sănătăţii în colaborare cu Cabinetul de Planificare Familiară (Dr. Popescu Carmen) din Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Judeţean "dr. Fogolyán Kristóf" Sfântu Gheorghe, se desfăşoară o campanie de informare – educare – comunicare, programe de educaţie sanitară sexuală din cadrul proiectelor educaţionale în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Covasna în anul şcolar 2015 – 2016 cu privire la complicaţiile avorturilor chirurgicale şi importanţa prevenirii sarcinilor nedorite mai ales in rândul minorilor precum şi prevenirea bolilor cu transmitere sexuală.
Direcţia de Sănătate Publică Covasna, Compartimentul promovarea sănătăţii şi Compartimentul controlul asistenţei medicale în cadrul comunităţilor aflate la risc în colaborare cu Dr. Sánta Éva, medic stomatolog şcolar a desfăşurat în anul şcolar 2014 -2015 o campanie de informare – educare – comunicare, programe de educaţie sanitară din cadrul proiectelor educaţionale, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Covasna în anul şcolar 2014 – 2015 cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii Orale din data de 12 septembrie.