DSP Covasna recomandă în continuare imunizarea cu vaccinul gripal sezonal, fiind singura măsură eficientă pentru prevenirea îmbolnăvirii . Putem asigura vaccin cu prioritate pentru personalul sanitar expus, gravidele în trimestrul II şi III de sarcină, personalul din instituţii şi unităţi cu caracter închis ( centere de plasament, cămine de bătrâni etc) precum şi grupe populaţionale considerate la risc pentru dezvoltarea formelor grave de gripă şi alte complicaţii. (persoane cu afectiuni medicale cronice pulmonare,cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurolgice, diabet, astm, HIV) Vaccinul gripal trivalent purificat şi inactivat va începe să vă protejeze pe dumneavoastră împotriva a celor trei tulpini virale conţinute în vaccin după 2-3 săptămâni de la vaccinare.
Vaccinul nu vă va proteja împotriva răceliilor comune, chiar dacă unele simptome sunt asemănătoare cu cele ale gripei. Vaccinarea împotriva gripei se efectuează în cabinetul medicului de familie, care are obligația să efectueze vaccinarea, indiferent de statutul de asigurat/neasigurat a celui care solicită vaccinarea, în limita disponibilităţii vaccinului gratuit.
Date privind rezultatele la vaccinarea AG la nivelul judeţului Covasna:
Conform Metodologiei de supraveghere a gripei, vireozelor respiratorii pentru sezonul 2010-2011 au fost vaccinaţi AG 10273 persoane în judeţul Covasna, din cele 13.200 de doze de vaccin antigripal repartizate gratuit de Ministerul Sănătăţii. Vaccinarea se execută cu prioritate prin cabinetele medicilor de familie. Vaccinul precum și manopera de vaccinare efectuată de medicul de familie sau medicul vaccinator din punctele de vaccinare este GRATUITĂ (consult medical, administrarea vaccinului si supravegherea post vaccinare).
Date privind evoluţia virozelor respiratorii şi a pneumoniilor în săptămâna 07. februarie-13.februarie.2011: Din prelucrarea datelor primite de la medicii de familie si de la unităţile sanitare publice şi private din judeţ (procent de raportare peste 95.55 %) rezultă că în această săptămâna am avut o creştere a cazurilor de viroze respiratorii faţă de săptămâna precedentă cu 10,04 %. Cazurile sunt forme uşoare şi medii numai un procent de 1,63 % a necesitat internarea in spital. Fata de media aritmetică a ultimelor zece ani se constata o creştere uşoară de 13,37 %, iar faţă de maxima cazurilor din ultimii zece ani o scădere de 12,08 %.
Nu au fost raportate cazuri multiple sau focare in unităţi şcolare şi nici număr mare de absenteism. Datele au fost prelucrate în urma unui procent de raportare de 95,55 %, faţă de minimul cerut de 80 % de Ministerul Sănătăţii.
DSP Covasna