Efectele produse de aceste substanţe sunt similare celor date de substanţele psihotrope, având efect direct asupra creierului uman (stări confuzionale-pierderea identităţii, halucinaţii, diminuarea atenţiei combinate cu efecte adverse ca: dureri puternice de cap, anxietate, ameţeli, confuzie şi atacuri severe de panică, creşterea frecvenţei cardiace, tensiunii arteriale şi a temperaturii corpului).
În anul 2009, peste 1300 de persoane, majoritatea tinere, au solicitat asistenţă medicală după ce au suferit intoxicaţii grave cauzate de consumul de plante etnobotanice .
La iniţiativa Ministerului Sănătăţii în data de 10 ianuarie 2010, s-au reunit experţi din mai multe instituţii: Agenţia Naţională a Medicamentului, Agenţia Naţională Antidrog, Inspectoratul General al Poliţiei Române, Facultatea de Farmacie - Bucureşti (Catedra de Toxicologie şi Botanică) care au reuşit în urma unui efort deosebit să identifice o serie de produse ce au în componenţă plante şi substanţe dăunătoare sănătăţii.