Educație sanitară

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Hepatitei - 28 iulie

 

Ziua Mondială de Lupta impotriva Hepatitei - ZMLH este un eveniment anual la nivel global care se adresează factorilor de risc, preventiei si controlului/tratamentului hepatitei virale. Alianţa Mondiala pentru Hepatita (AMH) a organizat prima celebrare a unei zile internationale privind hepatita la 19 mai 2008.

 

Canicula

Canicula este definită ca o creştere a temperaturii zilnice cu peste 10 grade Celsius faţă de temperatura medie a zonei respective şi este o cauză importantă de morbiditate şi mortalitate, în special în regiunile cu umiditate crescută. A te expune pentru o perioadă îndelungată la călduri puternice constituie o agresiune faţă de propriul organism. Datorită temperaturilor înalte (peste 32 grade Celsius) se produce o creştere a transpiraţiei, care are rol în reglarea termică şi care împiedică astfel supraîncălzirea corpului. Odată cu apa, organismul mai pierde şi săruri minerale şi vitamine (mai ales hidrosolubile), antrenând astfel multe consecinţe negative în desfăşurarea proceselor fiziologice. Principalele simptome care apar în această situaţie: oboseala fizică şi psihică, stare de disconfort, iritabilitate, greaţă, vărsături, cefalee, ameţeală, lipotimie(leşin), dureri şi crampe musculare, sete accentuată, insomnie, intensificarea simptomatologiei existente în cazul unor boli cronice (în special cardiovasculare).

Ziua Europeană împotriva Obezităţii - 21 mai

 

Direcţia de Sănătate Publică Covasna în parteneriat cu Grădiniţa cu program prelungit „Csipike”, celebrează în data de 21 mai 2011 Ziua Europeană împotriva Obezităţii (ZEIO) şi organizează în perioada 21 mai - 1 iunie 2011 campania de informare şi educare dedicată acestei zile.

Alimentaţia sănătoasa şi activitatea fizică în rândul copiilor şi adolescenţilor din România

 

Ministerul Sanatatii din România si Institutul National de Sanatate Publica Bucuresti prin Centrul Regional de Sanatate Publica Sibiu implementeaza proiectul “Cresterea accesului la servicii de preventie medicala primara pentru copiii si adolescentii din România.

Ziua Mondială a Sănătății - 7 aprilie

În 1948, prima Adunarea Mondiala a Sanatatii a preconizat o "Zi Mondiala a Sanatatii" pentru a marca fondarea Organizatiei Mondiale a Sanatătii (OMS). Din 1950, Ziua Mondiala a Sanatatii este celebrata in fiecare an pe 7 aprilie, pe o tema care evidentiaza un domeniu prioritar pentru OMS. Ziua Mondiala a Sanatatii este o oportunitate pentru întreaga lume de a se concentra asupraunei probleme majore de sanatate publica la nivel global. Ziua Mondiala a Sanatatii lanseaza idei si initiative se pot prelungi dincolo de 7 aprilie.

Pagini